Plagiocefalia si torticolisul muscular la copil 


Plagiocefalia (capul turtit) se dezvoltă atunci când capul copilului crește rapid și întâmpină o anumită rezistență – fie prenatal în uterul mamei, fie postnatal atunci când copilul adoptă o poziție preferată în pătuț. 

Capul copilului este format din mai multe oase unite prin articulații fibroase numite suturi care se vor închide după vârsta de 1 an. În primele luni de viață, craniul este moale si maleabil. 

Plagiocefalia este însoțită în cele mai multe din cazuri de torticolis muscular (contractura musculaturii gâtului) diagnosticul punându-se în urma examinarii clinice a copilului și anume – limitarea mișcărilor de rotație și aplecare ale capului. 

Tratamentul plagiocefaliei și torticolisului începe încă din primele zile de viața, inițial cu mișcări simple de repoziționare a copilului. Daca tendința de pozitionare pe o singură parte persistă atunci este necesară intervenția kinetoterapeutului care prin exerciții specifice va relaxa musculatura contractată. 

Dacă vârsta copilului depășește 6-8 luni și aspectul capului nu este simetric atunci se impune asocierea kinetoterapiei cu ortezarea si anume – casca corectiva a craniului.  





Consecințele plagiocefaliei și a torticolisului netrat nu sunt numai de ordin estetic! Ele se pot intinde pe perioade lungi cu afectare atât musculară cât și osoasă. 

Plagiocefalia duce la asimetrii faciale cu disfuncții ale articulației temporo-mandibulare și implicit  ale danturii, torticolisul netratat duce la asimetrii la nivelul coloanei cervicale cu consecinte pe termen lung asupra întregii coloane vertebrale.

Se recomandă:
- ortezare pentru cazuri severe (cască);
- terapia de reposturare.