Ortopedie
Pediatrică
Medicul Ortoped Pediatru urmărește dezvoltarea copilului din momentul nașterii până la vârsta de 18 ani atunci când scheletul osos își oprește creșterea:
Nou-născutul:
Evaluarea făcută de către medicul ortoped pediatru unui nou-născut este necesară pentru că stabilește dacă există deformări ale șoldurilor, piciorușelor sau mânuțelor. Aceste deformări sunt datorate poziției înghesuite din burtica mamei sau sunt deformări congenitale (din momentul formării fătului).

Copilul mic și preșcolar (1-7 ani):
Evaluarea medicului ortoped pediatru este făcută pentru mers, echilibru și urmărește etapele de dezvoltare până la vârsta de 7 ani, perioadă în care scheletul este în continuă transformare și maturizare. 
Medicul ortoped pediatru adaptează evaluarea în funcție de vârsta copilului și analizează minuțios postura, deformările de statică sau dinamică și tonusul muscular.

După vârsta de 5-6 ani copilul poate fi îndrumat către o activitate sportivă.
Orice copil poate avea aptitudini fizice pentru un sport anume iar în urma unei astfel de evaluări părinții pot fi îndrumați către o activitate sportivă potrivită, ce îl va ajuta pe copil să aibă o dezvoltare fizică armonioasă.

Copilul școlar și adolescent (7-18 ani): 
De cele mai multe ori copii au o poziție vicioasă în băncile de la școală, ghiozdanele sunt incorect purtate cu bareta pe un singur umăr, folosesc încălțăminte neadecvată (purtarea timpurie a pantofilor cu toc ) și din aceste motive apar deformări ale coloanei în special lombare însoțite de apariția durerilor, deformări ale spatelui cât și deficit de sprijin plantar. 


Medic Specialist Ortopedie Pediatrică